despre urmări, dar nu consecinţe

God, am I  depressed or just really hungry, I ask myself while spreading hazelnut ice cream on a pancake. because this is either wicked either stupid. sau pur şi simplu o venit toamna şi vreau să mă răsfăţ, a в прочем – пофиг. пофиг и всё. because it hit me lately – în lipsa vieţii captivante am ales să îmi duc viaţa în captivitate. şi deloc nu e o scuză faptul că am fost îndrăgostită. şi chiar dacă ar fi o scuză, cine se scuză, se-acuză. mai ales când, obiectiv vorbind, persoana care tu eşti si persoana pe care eu o iubesc nu mai reprezintă o singură entitate din ziua aia de început de decembrie 2012, când m-ai minţit pentru prima dată conştient la telefon. a, nu ţii minte?  niş  o problemă. it’s an aknowledged truth that a short memory and a clear conscience  go together like ichy and scratchy, Tom and Jerry, I mean. Ce nu am vrut să înţeleg la timp m-a învăţat timpul – all relationships are doomed. If you emotionally undress in front of someone, they will pour acid on your shivering skin and leave you to die. accept sentinţa ta la moarte, eu sunt omul care se autocondamnă. eu sunt omul care îşi  vede de viaţa sa în timp ce vede şi de-a ta. pentru că, se pare, I’m not who you designed me to be.

We need a prohibition law that won’t allow us to get drunk on cheep feelings.

cred în dragoste, dar până când nu-mi trebuie.

No comments:

Post a Comment