despre dorul care doare

I am a week person who became stronger by circumstances.

rutina mea de zi cu zi şi până noaptea târziu era acelaşi chin , continuul proces din mintea mea în care tu erai pe banca acuzaţilor, iar apărarea şi acuzatatorii erau două tăişuri ale sabiei cu care îmi mângâiam conştiinţa. cu cât mai necruţătoare acuzaţiile, cu atât mai neclintită apărarea. şi aşa de zeci, sute, mii de ori, cu fiecare pas înainte mă mişcam înapoi.

acum procesul s-a sfârşit, apărarea ta a suferit un eşec zdrobitor din lipsa circumstanţelor atenuante de durere.  şi nu mă înspăimântă perspectiva că nu mai sunt îndrăgostită, ci că încă te iubesc, că încă vreau să simt mirosul pielii tale şi să te îmbrăţisez strâns în fiecare seară. mă gândesc în fiecare noapte că dacă aş avea adresa ta, ţi-aş trimite o scrisoare, dar nu ţi-as scrie nimic. ţi-aş trimite pur şi simplu o tabula rasa  pe care să o atingi după ce am atins-o eu.  because destiny is the bridge you build to the one you love and obviously burning all the bridges to you won’t keep me from drowning in the denial. an denial is not a river, it’s a freacking ocean. şi când mă gândesc dacă te gândeşti că mă gândesc la tine … I think therefore I bruise.

my problem is I miss you. with every bullet so far.

No comments:

Post a Comment