Ceara

Sa fi fost prin 98 ? 99 ? nu mai stiu exact dar eram in Sfantu Gheorghe. Aveam obiceiul ca in timpul meu liber sa fac diferite chestii. Desenul ar fi una dintre cele mai dese indeletniciri si vine probabil din rutina de liceu. Am terminat Liceul de Arhitectura. Evident cele mai multe dintre “operele” mazgalite pe cartoane, foi, panze sau sticla reprezinta cladiri, case, barci, porti sau alte chestii ce trag linie in careul domeniului studiat.

Intr-o buna zi m-am trezit desenand un vas de ceara. Nu imi amintesc exact de unde mi-a venit ideea sau ce vazusem in ziua respectiva dar imi amintesc detaliile lui. Era un vas dreptunghiular cu muchiile superioare indoite in afara si colturile alungite. Probabil am ales materialul asta pt ca se modela usor si obiectul desenat nu trebuia sa aiba o forma simetrica sau exacta. Dupa ce am trasat si ultimele retusuri pe desen… mi-am pierdut ochii prin casa… mintea mea cauta ceva. Mi-au lucit ochii cand pe raftul superior al bibliotecii am zarit o jumatate de lumanare alba. Groasa. Langa ea intr-un vas de plastic mai ramasese o treime dintr-o alta lumanare dar rosie. Bingo… mi-am spus ! aveam material. Am luat frumusel amandoua materialele si mi-am cautat un vas..

 (evident am sacrificat un vas bunicel .. asa fac majoritatea copiilor cand se joaca.. prostii).

 Am umplut vasul cu apa fierbinte si am aruncat lumanarea alba in vas si continutul recipientului de plastic rosu pe care-l scormonisem cu o lama de foarfeca in prealabil pe suprafata unui ziar. Am asteptat cateva minute nestiind daca intreaga chestie o sa mearga. A mers. Mi-am bagat mainile in apa fierbinte si am luat bucata de ceara care se contopise cu “rumegusul” scormonit din cealalta si acum era tarcata cu rosu. Primul obiect a fost o chestie ciudata ce s-a nascut prin simpla atingere si reprezenta urma degetelor mele intr-un dreptunghi. Apoi am facut o bila. Nu a trecut mult timp si am alimentata iar vasul cu apa fierbinte .. si inmuiam materia prima , ii dadeam o forma si tot asa de vreo 15 ori … am modelat un omulet, apoi o fata de batran (nu prea mi-a iesit) apoi am incercat sa fac un trandafir… mi-am dat seama ca talentul meu e totusi limitat :P la final am facut un vas. Exact ca cel din desen: dreptunghiular, fete neregulate, muchiile indoite in afara si colturile alungite ca niste tepi de trandafir. Si s-a intarit. Acum… la 8 sau 9 ani distanta de ziua aceea privesc pe teancul de carti din fata mea Vasul Acela. Culoarea i-a palit, muchiile s-au tocit iar colturile s-au rupt in timp. S-au perindat prin vas tot felul de chestii… de la bilute colorate, la glaje de sticla, petale parfumate, scoarta de copac, trandafiri uscati, bijuterii de lemn si metal sau lumanarele dinacelea mici in aluminiu. Acum.. sunt 2 lumanari de apa in el. Ce mi s-a parut ciudat este cum e vasul acum si in ce stadii a trecut el in viata lui atat de interesanta de altfel. E mai ceva ca viata unui om. S-a nascut din 2 membrii ai aceleiasi specii. A fost o semnatura artistului, apoi a devenit o bila, apoi un omulet, a fost o inima, a incercat sa fie un trandafir si o fata de batran. A devenit un vas in care multe alte obiecte si-au gasit lacasul si linistea. A domnit peste zeci de mii de foi scrise. O adevarata istorie pt existenta lui. A vazut extrem de multe locuri (l-am purtat cu mine peste tot.. ), Germania, Austria, Ungaria.. ba ai mult a locuit in acelasi timp cu mine in vreo 5 sau 6 locuri, avandu-si mereu locul acela pe raft langa stivele de carti. Acum a imbatranit si arata asa cum arata orice lucru vechi, isi poarta povara timpului in semne si zbarcituri. Se scrie despre el, si cateva sute de cititori vor citi cel putin primele randuri despre cum s-a nascut. Nu m-am mai gandit niciodata sa-l intineresc desi detin aceasta putere.
Si… avand in vedere toate aceste lucruri de mai sus… el e doar Ceara. Poate in curand cineva il va face iar ceva tanar.. ceva nou si aratos. Poate va fi purtat prin alte zeci de locuri si va adaposti alte sute de obiecte. Dar intr-un final el e doar ceara.. Doar Ceara !!

PS: Nu-i asa ca v-ati gandit mereu cum arata mai multe vedete nemachiate?

Ploaie de vara

A fost o zi torida. La propriu si la figurat. Harababura la munca si temperaturi de peste 35 de grade in studioul meu de sticla. Alergatura intre platou, grupuri de montaj si studio. Discutii peste discutii, lucruri noi s.a.m.d. Certuri dispute si alte chestii atat de prafuite. Simteam cum sunt inbacsite de colbul cotidianului.

Apoi a inceput ploaia. S-a intunecat cerul ! …poate pt ca simtea starea in care sunt. Aveam senzatia ca imi este alaturi. A varsat cu inversunare apa peste toate clipele prafuite ale zilei. Intr-un moment de respiro am scos capul pe geam si cei mai norocosi dintre picuri mi-au spalat bucurosi fata. Erau stropi mari ca si cand cerul ar fi fost un negustor asiatic darnic, ce imparte tuturor fara sa foloseasca recipiente ceruite pe fund.

Ploua cu bulbuci.

Mi-am amintit cum ploua in satul bunicilor. Cum spala toata apa aceea… praful de pe ulitza, iar noi pustanii de pe strada alergam desculti prin baltoace tzopaind ca niste fiinte ce-si primesc sfantul botez. Era o lume atat de simpla atunci. Fara dileme, fara probleme, fara planuri si rezultate.

Simteam altfel ploaia de vara.

Ne bucura. Se lipea de zambetele noastre de copii.

Imi e dor sa alerg prin ploaie fara sa ma simt penibil sau ciudat.

As fi vrut atunci in momentul cand gandeam toate astea, sa sar de la etaj in balta cu bulbuci ce crestea sub ochii mei jos pe beton. Cred ca mi-ar fi prins extrem de bine. Dar m-am multumit cu un zambet si apoi am inchis ochii. Cerul a simtit asta si a fulgerat puternic, apoi s-a auzit si dojana lui ferma… Tunetul !

Am inghitit in sec si am spus in gand !

Nu ma certa … esti printre cele mai dragi lucruri mie .. Ploaie de Vara ! Esti ca o epilare definitiva!